Samsung și Apple n-ar vrea să vezi aceste cifre, dar Huawei sigur vrea

de: Alexandru Puiu
03 02. 2019

Se discută de mult timp de scăderea vânzărilor de mobile la nivel global, dar graficele de mai jos asociază niște cifre precise interesului din piață pentru smartphone-uri noi.

Când Apple și Samsung au publicat rezultatele financiare pe ultimul trimestru al anului trecut, a devenit evident că afinitatea noastră pentru smartphone-uri noi s-a diminuat semnificativ. Situația respectivă este rezultată dintr-un cumul de factori, precum saturația pieței sau faptul că telefoanele sunt atât de bune de câțiva ani, încât îți vine să-l schimbi mai rar.

Având în vedere că ne apropiem de finele lunii ianuarie, mai multe companii importante de statistică și-au publicat rapoartele referitoare la anul trecut. În cazul IDC și Counterpoint, este vorba de detalierea modul în care a evoluat piața de smartphone-uri în 2018.

Anul 2018 va intra în istorie ca fiind cel mai rău pentru creatorii de mobile. Rapoartele amebelor companii au ajuns la concluzia că vânzările la nivel global s-au diminuat cu 4%. Chiar dacă au existat câteva companii cărora le-a mers mai bine, per ansamblu, situația este îngrijorătoare.

Pentru că vorbim de companii diferite, procesul de calcul este diferit între IDC și Counterpoint. Cu toate acestea, rezultatele au fost destul de similare. Samsung și Apple au înregistrat o scădere a vânzărilor de la an la an, în timp ce marii producători chinezi s-au bucurat de o creștere importantă. Motivul discrepanței a avut legătură cu terminalele din ce în ce mai interesante care au ieșit din China și cu faptul că giganți precum Xiaomi, Oppo sau Vivo au făcut eforturi pentru a-și comercializa marfa în Europa sau America.

Huawei este unicornul din piața de smartphone-uri. Când cei mai mulți s-au dus în cap, chinezii au înregistrat o creștere cu aproape o treime comparativ cu aceeași perioadă din 2017. Cu un pic de noroc, până la finele lui 2019, Apple va fi devansată de Huawei pentru poziția a doua în clasament. Pe 2018, Huawei a depășit 200 de milioane de unități vândute, cu unul sau două milioane mai puțin decât Apple. Va fi interesant să vedem dacă adopția tehnologiei 5G va schimba semnificativ vânzările în 2019.